Cyber-Societatea

In iunie 2002, Irena, sotia profesorului, s-a alaturat experimentului, implantandu-si un cip de silicon identic in mana dreapta. Cei doi au fost capabili sa-si transmita, prin intermediul computerului care-i lega, mesaje subtile prin propriile sisteme nervoase. De asemenea, fiecare a perceput franturi din emotiile, starile si gandurile celuilalt. Warwick crede ca avem toate sansele sa evoluam intr-o comunitate de cyborgi – „sa legam oamenii intre ei cu implanturi, prin intermediul unor masini superinteligente, pare un progres natural care va crea, de fapt, superoamenii anuntati de Clynes si Kline”, sustine profesorul britanic. Cele trei experimente revolutionare realizate de Warwick au demonstrat nu numai ca tehnologia cyborg este extrem de simplu de aplicat, ci si ca – prin intermediul ei – vom putea ajunge, intr-un viitor nu foarte indepartat, la diverse abilitati si senzatii total noi, necunoscute, care vor schimba radical modul cum vom percepe lumea.

Astfel, devine din ce in ce mai plauzibila ipoteza ca oamenii vor comunica unii cu altii prin intermediul gandurilor, ca fiecare va putea sa-si faca un upgrade la propria inteligenta, ca vom fi capabili sa calatorim intr-o secunda in vacante exotice, descarcandu-le pur si simplu din computere direct in sistemul nervos. Omul viitorului este, in viziunea lui Warwick si Hawking, un om multimedia care va trai intr-o cybercomunitate, adica un om capabil sa comunice si sa-si impartaseasca personalitatea si experientele oricand si cu oricine doreste, un om care va avea la dispozitie permanent Internetul si posturile de radio si televiziune, pentru ca va fi direct conectat la ele, un om care isi va trai intreaga viata la granita dintre realitate si virtual. Si granita aceasta se ingusteaza, pe zi ce trece.

• Test de cultură generală. Care este diferența dintre emoji și emoticoane?
• Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?

Foto: Guliver/Science Photo Library, MovieWeb

FACTS

„M-am nascut om, insa acest fapt este doar un accident al destinului. O conditie arbitrara a spatiului si timpului. Cred, insa, ca am puterea de a ma schimba. De a deveni altceva, mai bun…” Kevin Warwick, cibernetician

Desi Wiener a conceput cibernetica drept o stiinta ce se aplica atat sistemelor mecanice, cat si celor vii, el nu a explorat posibilitatea unei jonctiuni intre o masina si un organism viu. Acest lucru se va produce abia in 1960, cand doi cercetatori – Manfred Clynes si Nathan Kline – au raspuns provocarii NASA de a gasi solutia viabila pentru calatoriile spatiale, inventand termenul de cyborg, care, in momentul aparitiei, insemna un astronaut uman dotat cu un sistem homeostatic (homeostaza – proprietatea corpurilor de a-si pastra neschimbate variabilele initiale).

A fi sau a nu fi cyborg Cyborgii nu urmau sa devina doar niste astronauti cu atentia sporita, metabolismul mai rezistent si un control desavarsit asupra functiilor si energiilor corpului omenesc, ci adevarati supraoameni, intrucat „calitatea de cyborg le-ar fi oferit o dimensiune noua, mai cuprin­zatoare, asupra spiritului uman.” Din perspectiva biologica, atat constiinta, cat si cultura sunt produse ale siste­mului nervos. De aceea, analiza impactului tehnologiei asupra structurii si functiilor mintii si corpului uman a trezit in randul cercetatorilor vii controverse, legate de faptul ca un cyborg nu poate fi conceput fara a se fi rezolvat problema interfetei om-masina, destul de dificila cand e vorba de inlocuirea anumitor organe sau membre cu proteze artificiale si foarte complicata cand presupune o interfata directa creier-computer.

Constiinta si cultura unui cyborg, argumenteaza unii cercetatori, nu sunt si nu vor fi vreodata simple operatiuni de descarcare a constiintei umane dintr-un creier intr-un sistem cibernetic. In timp ce sistemele cibernetice sunt caracterizate de liniaritate (relatia dintre variabilele relevante este stabila, relatia cauza-efect este predictibila, iar un asemenea sistem raspunde intr-o maniera proportionala cu schimbarile care intervin in interiorul sau), constiinta umana este neliniara (are o dinamica disproportionata in raport cu sti­mulii exteriori si e impredictibila). De aceea, ingemanarea om-masina nu ar putea naste, din perspectiva biologica, decat fie un robot care sa imite la perfectie comportamentul uman, fie un om care, in ciuda protezelor componente, sa-si pastreze nealterat sistemul nervos.

Or, nici unul, nici celalalt nu ar fi veritabili cyborgi… Revolutia industriala a inlocuit munca umana cu munca masinii, iar revolutia cibernetica a substituit factorii de decizie umani cu inteligenta artificiala. Totusi, nu in acelasi fel s-au petrecut lucrurile cu corpul si constiinta umane. Servomotoarele, grefele, vocea sintetica, simturile electronice, organele artificiale, procesele biochimice sau microcipurile in creier, specifice experimentelor teoretice de tip cyborg, nu au inlocuit intr-o proportie semnificativa componentele corpului omenesc. A deveni cyborg presupune, in ultima instanta, un proces de transformare ireversibila a corpului uman si, totodata, a constiintei.

A fi cyborg inseamna ca, de fiecare data cand corpul uman natural iti limiteaza accesul la o experienta superioara, sa-ti ajustezi si creezi tehnic conditiile si componentele necesare pentru a atinge acea experienta. Patru stadii de evolutie a cyborgilor

STADIUL 1.
Cyborgul este echivalentul unei unelte primitive, iar a fi cyborg presupune extinderea/inlocuirea externa a mainii, de exemplu, cu un ciocan sau cu un cutit. Procesul de inlocuire vizeaza inlaturarea anumitor parti din schelet si punerea in locul lor a unor grefe artificiale. Astfel, piciorul de lemn sau mana-carlig, ca proteze artificiale, reprezinta primele etape ale transformarii omului in cyborg. In acest stadiu, portiuni din sistemul nervos sunt eliminate o data cu membrele amputate.